Traduceri

Compartimentul Coordonare Traduceri (CCT) îndeplinește unul dintre principalele obiective ale Institutului European din România, respectiv de a îmbunătăți accesul la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și la dreptul românesc relevant pentru domeniul afacerilor europene.

Echipa de traducători, revizori juriști și terminologi a asigurat traducerea în limba română și revizia lingvistică și juridică a acquis-ului Uniunii Europene adoptat până la momentul aderării României.

În prezent, folosind mijloace tehnice de ultimă generație și respectând standardele internaționale în domeniu, CCT are ca principale activități:

  • traducerea și revizia juridică a jurisprudenței CEDO;
  • traducerea și revizia în limbile engleză și franceză a unor reglementări juridice românești;
  • cercetarea și validarea terminologiei utilizate în traducerile efectuate și unificarea terminologică;
  • elaborarea unor publicații de specialitate pentru traducători, funcționari publici și toți cei interesați de traducerea specializată (glosare, ghiduri etc.);
  • activități de promovare și conștientizare privind importanța traducerii, reviziei, terminologiei, precum și a coordonării și partajării de resurse lingvistice (de exemplu în cadrul European Language Resource Coordination);
  • participarea la standardizarea ocupațiilor de terminolog, revizor lingvist și revizor jurist.

Traducerile și terminologia aferentă, precum și publicațiile CCT pot fi consultate în mod gratuit pe site-ul IER.

Sari la conținut