Consiliul știinţific consultativ

Consiliul știinţific consultativ (CSC) al Institutului European din România este format din cel mult nouă membri, numiţi de către directorul general pe o perioadă de cinci ani. Membrii CSC sunt personalităţi ale vieţii publice cu o pregătire profesională şi experienţă vastă în domeniile pe care le reprezintă. Activitatea membrilor CSC constă în participarea la reuniuni plenare ale Consiliului, evaluarea unor lucrări de cercetare/informare elaborate în cadrul Institutului European din România, participarea ca moderatori sau lectori la seminarii şi conferinţe organizate de Institut etc.

Președintele de onoare al Consiliului științific consultativ a fost dl Academician Tudorel Postolache.

În prezent, Consiliul știinţific consultativ al IER este format din următorii membri:

  • Dl Florin Bonciu,  Prof. univ. dr., Universitatea Româno – Americană
  • Dl Lazăr Comănescu, Secretar General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), fost Ministru al Afacerilor Externe
  • Dna Gabriela Drăgan, Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice din București
  • Dl Valentin Lazea, Doctor, Economist şef, Banca Națională a României
  • Dl Liviu Mureşan, Doctor,  Preşedintele Fundației EURISC
  • Dl Vasile Puşcaş, Prof. univ. dr, Director al Institutului de cercetări europene, Facultatea de Istorie – Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj – Napoca
Sari la conținut