Formarea profesională în domeniul afacerilor europene reprezintă una dintre activităţile permanente ale Institutului European din România (IER). Programele noastre de formare profesională sunt destinate cu prioritate funcţionarilor publici şi altor angajaţi din administraţia centrală şi locală, mai ales celor cu responsabilităţi legate de problematica comunitară ce decurge din statutul României de stat membru al Uniunii Europene.
Încă de la înființare, IER organizează activităţi şi programe de formare profesională de scurtă şi lungă durată în domeniul afacerilor europene, acestea evoluând în timp. Astfel, IER a fost implicat în activități variate ce au pornit de la pregătirea personalului în vederea aderării la Uniunea Europeană și au mers până la pregătirea profesională a celor care ne-au reprezentat cu succes în timpul Președinției României la Consiliul UE.
Cursurile oferite de IER sunt stabilite ca urmare a unei analize a nevoilor de formare în administrație, care se desfășoară periodic. Paleta de subiecte abordate se poate astfel modifica în funcție de rezultatele obținute.
În acest moment Institutul oferă atât cursuri deschise, pe subiecte prestabilite, la care se pot înscrie toate persoanele ce se încadrează în grupurile țintă ale fiecărui curs în parte, cât și cursuri la cerere, adaptate, dezvoltate și implementate la solicitarea partenerilor nostri din mediul public sau privat.
Majoritatea formatorilor au o dublă calitate, de membri ai lumii academice dar și de practicieni, având cunoștințe avansate în domeniile lor de expertiză. Experienţa ne-a dovedit că etica și profesionalismul de care au dat dovadă în prezentarea temelor şi în abordarea cursanţilor au adus contribuţii însemnate la calitatea cursurilor.
Un element esențial al activității noastre este dat de încorporarea feedbackului venit de la cursanți în îmbunătățirea constantă a produselor și serviciilor pe care le oferim.
Pentru mai multe informații despre activitatea Compartimentului Formare și despre oferta noastră de cursuri, nu ezitați să ne contactați la adresa formare@ier.gov.ro