Dezbatere: Prevenirea violenţei împotriva femeii: o provocare pentru noi toţi

7 martie 2014 – Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Institutul European din România au organizat vineri, 7 martie 2014, dezbaterea cu tema: „Prevenirea violenţei împotriva femeii: o provocare pentru noi toţi”.

Evenimentul a făcut parte din manifestările prevăzute de Parlamentul European în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru a marca Ziua internațională a femeii și pentru a sublinia importanța pe care Uniunea o acordă promovării rolului femeii în societate.

În cadrul dezbaterii, deputaţi europeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în acest domeniu, au fost invitați să îşi exprime punctul de vedere.

Evenimentul a avut loc la București,  în data de 7 martie 2014, la Sala UNITER, Club Gala – Le Théâtre.

Sari la conținut