Conferința: Turkey and EU Relations: Challenges and Prospects

În data de 6 decembrie 2018, Institutul European din România și Fundația pentru Dezvoltare Economică (IKV) Istanbul au organizat conferința cu tema „Turkey and EU Relations: Challenges and Prospects”.

Conferința a beneficiat de participarea dlui Faruk Kaymakci, Ambasador, Ministru adjunct al Afacerilor Externe al Turciei, și a domnului George Ciamba, Ministru delegat pentru Afaceri Europene, precum și a numeroși experți în domeniile afacerilor europene și relațiilor internaționale, din România și din Turcia.

În cadrul evenimentului, au fost abordate subiecte de interes din sfera relațiilor dintre Turcia și Uniunea Europeană, în lumina provocărilor actuale și a perspectivelor viitoare: diferitele aspecte economice și comerciale ale Uniunii vamale, cooperarea dintre Turcia și UE în contextul crizei refugiaților și chestiunea liberalizării vizelor, securitatea și politica de vecinătate comună, precum și perspectivele aderării Turciei la Uniunea Europeană.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD).

Agenda evenimentului

Sinteza conferinței

Sari la conținut