Conferință lansare proiect IDIS Viitorul (Republica Moldova) – IER

Institutul European din România (IER) și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul, Republica Moldova, au organizat conferința de prezentare și lansare a proiectului: “Construirea unui sistem transparent și durabil de achiziții publice printr-un proces de monitorizare permanentă”.
Proiectul implementat de IDIS Viitorul în perioada ianuarie – iulie 2016 este finanțat de Policy Association for an Open Society (PASOS) din Republica Cehă, sub forma unui sub-grant oferit în cadrul “Partners in Empowerment” (ENPI/2014/354-731), finanțat de Comisia Europeană prin programul  Neighbourhood Civil Society Facility (European Neighbourhood and Partnership Instrument) Regional actions. Proiectul “Partners in Empowerment” se concentrează pe cinci țări din cadrul Parteneriatului estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova, Ucraina). Organizaţii cu experientă ale Societăţii Civile (OSC) vor oferi beneficiarilor de grant-uri capacitate de mentorat, precum și webinarii de dezvoltare a capacităților și metodelor de monitorizare.
Principalele obiective ale proiectului sunt: consolidarea capacităţii experţilor OSC de monitorizare a achiziţiilor publice şi a capacităţii specialiştilor din Agenţia Publică de Achiziţii şi ai reprezentaţilor autorităţilor contractante implicaţi în achiziţii publice; monitorizarea şi evaluarea sistemului de achiziţii publice din Republica Moldova (orientat asupra nivelului local – nouă districte); creşterea conştientizării cu privire la nevoia de transparenţă a procesului de achiziţii publice.
În calitate de partener al IDIS Viitorul,  IER va sprijini transferul de bune practici din România către Republica Moldova, fiind implicat în derularea următoarelor activităţi: organizarea vizitei de lucru la București pentru o delegație de 10 experți din Republica Moldova, organizarea unei sesiuni de formare în domeniul achizițiilor publice, precum și sprijin în elaborarea metodologiei vizând realizarea unui raport de monitorizare şi evaluare a sistemului de achiziţii publice din Republica Moldova.
Sari la conținut