Conferința anuală a IER: „Extinderea UE – pârghie pentru aprofundarea integrării europene”

Azi, 12 decembrie 2023, între orele 10:00–12:00, Institutul European din România a organizat, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), un eveniment emblematic pentru IER: cea de-a XIV-a ediție a conferinței sale anuale, care de data aceasta a propus spre dezbatere tema „Extinderea UE – pârghie pentru aprofundarea integrării europene”.

La eveniment au participat reprezentanți guvernamentali și ai mediului academic din România, care au evidențiat importanța acestui subiect de actualitate pe agenda europeană, precum și persoane interesate de domeniul afacerilor europene. Dintre aspectele reliefate în cadrul conferinței, menționăm:

  • Politica de extindere a UE este una dintre cele mai de succes politici ale UE și, cu toate că din 2013 și până în februarie 2022 acest proces a stagnat din varii motive, agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei a readus subiectul pe agenda UE. Liderii europeni au realizat că fără extinderea Uniunii nu putem asigura pacea și securitatea continentului european. Evoluțiile geostrategice din ultimii ani – în special războiul din Ucraina – au avut ca efect inclusiv revalorizarea atenției acordate procesului de extindere, ca instrument al Uniunii Europene ce poate fi utilizat în vederea stabilizării vecinătății și a întăririi democratizării acesteia pe termen lung.
  • Este responsabilitatea României să promoveze extinderea Uniunii Europene atât în vecinătatea estică, cât și în Balcanii de Vest. Extinderea UE nu constituie doar un obiectiv prioritar de politică externă, ci și un instrument de politică internă, întrucât este în interesul nostru național să avem o vecinătate mai sigură, mai stabilă și mai prosperă.
  • Trebuie avut în vedere impactul extinderii asupra politicilor UE. Un studiu pe această temă, realizat de Comisia Europeană, va fi publicat în primul semestru al anului 2024.
  • A fost subliniată importanța sporirii eforturilor de comunicare strategică, pe fondul campaniilor de dezinformare din statele partenere ale UE. Primul teren de confruntare e mintea umană, care trebuie alimentată cu argumente și emoții în sprijinul menținerii adeziunii față de proiectul european, menit să aducă pace și prosperitate.
  • Aderarea Ucrainei presupune mai multe dificultăți decât cea a Republicii Moldova și a statelor din Balcanii de Vest din cauza dimensiunii sale și a specificului economiei sale. Se estimează că, în cazul aderării Ucrainei, statele din Europa Centrală și de Est, care actualmente beneficiază de fonduri europene, ar deveni net contributoare la bugetul Uniunii.
  • Principala problemă ce trebuie soluționată pentru ca UE să funcționeze bine cu peste 30 de state membre o constituie trecerea de la votul unanim la cel cu majoritate calificată. Structura actuală a tratatelor permite funcționarea Uniunii cu un număr mai mare de state membre, chiar cu 35 sau 36 de state membre.
  • Extinderea UE poate aduce pace și securitate în Europa de Est și Caucazul de Sud, iar populația statelor din aceste regiuni percepe extinderea Uniunii ca pe o posibilitate de a responsabiliza elitele politice și de a reduce influența Federației Ruse.
  • În ceea ce privește Balcanii de Vest, din anul 2013 a fost percepută o anumită „oboseală a extinderii”. România are o imagine favorabilă în Balcanii de Vest și există așteptări ridicate pentru o implicare mai activă a sa în regiune.
  • Putem estima că, pe termen scurt, extinderea poate să facă mai vizibile discrepanțele dintre statele membre, dar pe termen mediu și lung această distanță se micșorează. România este un bun exemplu în acest sens, astăzi având un PIB/cap de locuitor situat la aproximativ 76-77% din media Uniunii Europene (de la 30,5% în 1995).
  • Prin activitatea sa din ultimii 23 de ani, Institutul European din România reprezintă un actor instituțional care a contribuit în mod semnificativ la promovarea valorilor europene și la creșterea profilului României de stat membru al Uniunii Europene.

Agendă

Sinteza evenimentului 

Album foto

Înregistrare video

Sari la conținut