Prezentul ghid face parte din seria Ghidurilor de jurisprudență publicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu scopul de a informa practicienii dreptului cu privire la hotărârile și deciziile fundamentale pronunțate de Curtea de la Strasbourg. Analizează și rezumă jurisprudența în legătură cu art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și conține principiile-cheie dezvoltate în acest domeniu, precum și precedentele relevante. Jurisprudența citată a fost selectată dintre hotărârile și deciziile de referință pronunțate de Curte până la 31 august 2022.
Art. 3 din Convenție consacră una dintre valorile fundamentale ale societăților democratice. Într-adevăr, interdicția torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante este o valoare care ține de civilizație strâns legată de respectarea demnității umane. Interdicția în cauză este absolută, nefiind admisibilă nicio derogare, nici măcar în cazul unei situații de pericol public ce amenință viața națiunii sau în circumstanțele cele mai dificile, precum lupta împotriva terorismului și a crimei organizate sau a unui aflux de imigranți și solicitanți de azil, indiferent de comportamentul persoanei în cauză.