Europa noastră. UE despre industria ICT din România

Steliu Lambru, 13 aprilie 2018

Una dintre industriile cu mare expansiune în ultimii 25 de ani este tehnologia informației și a comunicării sau information and communications technology (ICT). Ea se referă la unificarea comunicațiilor, la integrarea tipurilor de comunicații (telefoane, computere, roboți, poștă electronică, sisteme audiovizuale, baze de date prin cablu sau nu), la accesul la date și la utilizarea lor. Orice produs care poate stoca, recupera, utiliza, transmite sau primi informație electronică în formă digitală este considerat ca aparținând industriei ICT.

Uniunea Europeană alocă o atenție specială domeniului și publică rapoarte cu privire la starea sa din fiecare țară membră a blocului comunitar. Domeniul are o mare importanță pentru evaluarea dezvoltării economice și pentru facilitarea comunicării dintre stat și cetățeni. Raportul pentru România din prima parte a anului 2018 a fost prezentat la București de Frank Siebern-Thomas, șef adjunct de unitate la Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri de la Comisia Europeană. Track: ”Printre cele câteva dintre veştile noi în ceea ce priveşte raportul recent se numără şi probleme legate de productivitate, dar şi rata de dezvoltare pozitivă, valabilă pentru România ca şi pentru alte ţări europene. De asemenea, am încercat să includem şi informaţii regionale, cum ar fi dezvoltarea mediului de afaceri în diferite regiuni ale ţării. Cred că acest raport semestrial ar trebui să facă referire la România luând în considerare Bucureştiul, fiindcă este important ca diferenţele dintre regiuni să fie avute în vedere. Problemele legate de dezvoltare şi integrare au fost analizate dintr-o perspectivă generală, nefiind neapărat concentrate asupra sectorului IT. Dar acestea includ şi sectorul IT şi vor face obiectul viitoarelor discuţii. La fel, am subliniat şi potenţialul de creştere al acestor sectoare. Am încercat să integrăm problemele semnalate în diferite zone de analiză, cum ar fi siguranţa socială şi datele cu caracter privat în industria ICT. Şi aici au fost semnalate diferenţe.”

Cele 4 dimensiuni ale industriei ICT sunt conexiunea la internet, abilitățile digitale ale oamenilor, digitalizarea economiei și e-government, adică interacțiunea dintre cetățean și autorități. În timp ce România se află pe locul 2 în Uniunea Europeană, după Suedia, în privința vitezei conectării la internet, ea ocupă ultimele două locuri, împreună cu Bulgaria, la celelalte dimeniuni ale industriei, la abilitățile digitale ale propriilor cetățeni, la digitalizarea economiei și la relația dintre cetățean și autorități.

Sursa foto: Comisia Europeană / YouTube

Sari la conținut