Dialoguri@IER: #cooperare_regională

Institutul European din România (IER) va organiza miercuri, 27 martie 2024, un eveniment în cadrul seriei Dialoguri@IER cu tema „Rolul mecanismelor regionale de cooperare în contextul geopolitic actual. Oportunități și provocări pentru România”.

În cadrul sesiunii introductive vor avea intervenții E.S. Lazăr Comănescu, secretar general, Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră și Sebastian Mitrache, director general, Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va fi deschis de Oana-Mihaela Mocanu, director general al IER. Invitații noștri la dialog sunt Octavian-Dragomir Jora, prof.univ.dr, Academia de Studii Economice, coordonator studiu omonim SPOS 2023, Marius-Cristian Neacșu, conf.univ.dr., Academia de Studii Economice, coautor studiu omonim SPOS 2023, Cezar Teclean, cercetător asociat, Academia de Studii Economice, coautor studiu omonim SPOS 2023, Antonia Colibășanu, analist geopolitic, lector univ.dr. Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Clara Volintiru, director Black Sea Trust – German Marshall Fund, prof.univ.dr. Academia de Studii Economice.

Moderarea evenimentului va fi asigurată de Mihai Sebe, șef Serviciu Afaceri Europene (IER).

Context: Pornind de la documentele programatice naționale și europene, studiul IER supus dezbaterii analizează participarea României la o serie de mecanisme regionale de cooperare și investighează oportunitățile și provocările asociate acestora. Analiza consideră determinanții cooperării regionale și propune atât o „decodificare conceptuală”, cât și o „cartografiere dinamică” a realităților din teren. Astfel, sunt luați în considerare determinanții cooperării regionale și consecințele lor pentru economie, securitate și diplomație. Cercetarea evidențiază competiția pentru oportunități de cooperare, efectele crizelor suprapuse și redresarea concertată. Acestea conturează cadrul în care România își exercită calitatea de membru al UE și NATO. De asemenea, autorii prezintă un tablou panoramic al formatelor instituționale regionale la care România participă, inclusiv cu informații despre structuri, agenți și procese.

Temele principale de dezbatere:

  • Participarea României în cadrul mecanismelor de cooperare regională din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud-Est;
  • Oportunitățile și provocările oferite de participarea României la mecanismele de cooperare regională;
  • Potențialul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) în plan politic, economic și strategic, din perspectiva României;
  • Recomandări privind creșterea rolului României în mecanismele de cooperare regională.

Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Cei interesați pot solicita invitația și/sau mai multe informații la adresa evenimente@ier.gov.ro, până la data de 26 martie, ora 15:00, cel mai târziu.

Sari la conținut