Institutul European din România și Fundația Robert Schuman (Paris) organizează miercuri, 20 octombrie a.c., între orele 16:30 – 18:00 (ora României), în format online, dezbaterea cu tema ”Către o Europă mai unită”.
Scopul dezbaterii este de a crea un spațiu în care experți europeni și grupuri de reflecție să facă schimb de idei, contribuind totodată, la nivel colectiv, la definirea unei viziuni europene, pentru a îmbogăți dezbaterile care vor avea loc pe parcursul președinției franceze la Consiliul Uniunii Europene, precum și cele legate de Conferința privind viitorul Europei.
Intervențiile experților invitați vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Limbile de lucru vor fi româna și franceza, fiind asigurată traducerea simultană.
Participarea la eveniment este posibilă prin completarea formularului de înscriere, în limita locurilor disponibile pe platforma Zoom, până cel mai târziu la data de 18 octombrie a.c. urmând ca detaliile de conectare la platforma online să fie transmise participanților confirmați.