Alo, Bruxelles – Regulamentul legislativ privind serviciile digitale

Corina Sabău, 18.03.2024

 

Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) este primul regulament în domeniul digital din lume care face ca întreprinderile digitale din întreaga UE să fie răspunzătoare pentru conținutul postat pe platformele lor.

Începând din 17 februarie 2024, prevederile acestui Regulament se aplică tuturor platformelor. De la sfârșitul lunii august 2023, aceste prevederi se aplică deja platformelor desemnate cu peste 45 de milioane de utilizatori în UE (10 % din populația Uniunii),      așa-numitelor platforme online foarte mari (VLOP) sau motoarelor de căutare online foarte mari (VLOSE).

Serviciile digitale includ o mare categorie de servicii online, de la site-uri web simple la servicii de infrastructură de internet și platforme online. Regulamentul privind serviciile digitale vizează intermediarii și platformele online, cum ar fi piețele, rețelele sociale, platformele de partajare de conținut, magazinele de aplicații și platformele online de călătorie și cazare.

Principalul său obiectiv este să prevină activitățile ilegale și dăunătoare din mediul online și răspândirea dezinformării. Astfel, DSA garantează siguranța utilizatorilor, protejează drepturile fundamentale și creează un mediu echitabil și deschis pentru platformele online.

Regulamentul privind serviciile digitale include norme pentru serviciile de intermediere online, pe care milioane de europeni le utilizează în fiecare zi. Obligațiile diferiților actori online corespund rolului, dimensiunii și impactului lor în ecosistemul online. Toți intermediarii online care își oferă serviciile pe piața unică, indiferent dacă sunt stabiliți în UE sau în afara acesteia, vor trebui să respecte noile norme. Microîntreprinderile și întreprinderile mici vor avea obligații proporționale cu capacitatea și dimensiunea lor, dar își vor asuma responsabilitatea pentru acțiunile respective.

În acest context, Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat:

„Comisia se organizează pentru a se asigura că platformele respectă obligațiile care le revin acum. Pentru că din acest moment avem instrumentele pentru a forța platformele să respecte legea. Este vorba despre responsabilitate și despre păstrarea sistemelor și procedurilor noastre democratice într-un moment în care ne amintim cu toții că Europa este atacată. De aceea nu ne putem permite să avem ezitări.  Dar este vorba de o responsabilitate comună, care cere statelor membre să acționeze, iar platformelor, desigur, să își asume responsabilitățile respective.

Astfel, platformele nu mai pot obține profit din dezinformare, fake news și conținut de ură. Această problemă se află chiar în centrul Regulamentului privind serviciile digitale. În primul rând, vorbim de transparență. Aceste reglementări solicită platformelor să pună capăt amplificării și viralizării unui conținut nepotrivit.”

Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.

Foto: Thiery Breton (foto: Copyright European Union, 2023, EC – Audiovisual Service / Photographer: Lukasz Kobus).

Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.

 

Sari la conținut