Examen de promovare în grad profesional imediat superior

Rezultatul obținut la proba scrisă din data de 2 august 2022 pentru examenul de promovare

Este admis la proba scrisă candidatul care a obținut minimum 50 de puncte.

Nr. crt. Cod de identificare Punctaj obținutproba scrisa Mențiune
1. 800 92,83 admis

Contestația cu privire la rezultatul probei scrise se va depune în data de 3 august 2022, în intervalul orar  08.30 – 10.00, la registratura instituției, et.3.


Institutul European din România organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior pentru următoarea funcţie contractuala de execuţie:

Serviciul/Biroul/Compartimentul Funcția din care se promovează Funcția în care urmează să promoveze
Serviciul Studii Europene expert, gradul II expert, gradul I

Condiții de participare la examen pentru funcția de expert, gradul I:

  • a) cel putin 3 ani vechime în gradul profesional din care promovează;
  • b) calificativ ”foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale individuale cel putin de două ori în ultimii 3 ani, in care acesta s-a aflat în activitate;
  • c) nu a fost sancționat disciplinar în ultimele 12 luni;

Examenul se desfăşoară la sediul IER din Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, Sector 3, Bucureşti, şi constă într-o etapă, și anume:
proba scrisă – 02.08.2022, ora 11:00 – constă în testarea pregatirii profesionale și a gradului de acumulare a experienței profesionale în domeniul respectiv;

Bibliografia de examen este prezentată în anexă.

Acte necesare pentru înscriere la examen:
• cererea de înscriere la examen (se obține de la Serviciul Resurse Umane și Juridic);

Cererea de înscriere se depune la Serviciul Resurse Umane și Juridic, et. 4, camera 20, în perioada 19.07-25.07.2022 (inclusiv).

Sari la conținut