Steliu Lambru, 10.07.2024
Agenda strategică a Uniunii Europene pentru următorii cinci ani încorporează atât valorile tradiționale și documentele constitutive ale blocului, cât și reformele și noile provocări care au apărut în ultimii ani.
Alegerile europarlamentare au dat o nouă configurație Parlamentului European și celorlalte instituții europene. Noul ciclu înseamnă și o definire a agendei strategice a Uniunii pentru următorii 5 ani, document care este responsabilitatea Consiliului European. Această orientare strategică a fost pregătită începând cu a doua jumătate a anului 2023, în timpul președinției spaniole, și a fost finalizată recent, în timpul președinției belgiene din prima jumătate a anului 2024.
Charles Michel, Președintele Consiliului European, a rezumat documentul:
„Există trei piloni importanți ai strategiei. Primul este democrația, valorile și principiile democratice. Aceasta este inspirația, acesta este ghidul care ne cuprinde pe toți. Este important să nu renunțăm niciodată, ci să susținem acele principii și valori fundamentale. Aceasta în primul rând. În al doilea rând, înțelegem să ne dezvoltăm competitivitatea și trebuie să susținem toate măsurile posibile pentru o mai mare prosperitate în întreaga Uniune Europeană.
Știți că am decis, în urmă cu cinci ani, că tranziția digitală, pe de-o parte, și tranziția climatică, pe de alta, vor fi motorul nostru economic pentru viitor. Și înțelegem că trebuie să adaptăm paradigma prosperității noastre economice, a dezvoltării noastre economice. Vrem să facem asta într-un mod care să susțină competitivitatea noastră, într-un mod care să susțină baza noastră industrială.
Suntem, de asemenea, hotărâți să fim mai eficienți în domeniul apărării europene și securității. Vrem să dezvoltăm proiecte importante, vrem să lucrăm împreună pentru a identifica modul în care putem fi siguri că alocăm sprijin financiar în domeniul apărării pentru achiziții comune, pentru proiecte comune, în linie cu NATO. Migrația este o provocare uriașă și în acest ciclu instituțional, în timpul președinției belgiene, am făcut pași semnificativi când am decis asupra migrației, pe de-o parte, și am dezvoltat inițiative mai concrete, pe de alta.”
De asemenea, protecția frontierelor, extinderea Uniunii în actualul context geopolitic și strategic internațional, Ucraina și situația din Orientul Mijlociu rămân chestiuni prioritare pe agenda strategică a Uniunii Europene.
Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.
Foto: Charles Michel, Președintele Consiliului European; photographer: Philippe BUISSIN; copyright: © European Union 2024 – Source : EP.
Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.