Dialoguri@IER: #politica_spațială_UE_RO

Vineri, 23 mai 2025, Institutul European din România (IER) a organizat un nou eveniment în cadrul seriei Dialoguri@IER, cu tema „Politici naționale și europene în domeniul spațial”. Întâlnirea a avut ca scop discutarea celor mai recente evoluții și politici pe tema spațiului cosmic, atât la nivel european, cât și național.

Evenimentul a fost deschis de Oana-Mihaela Mocanu, director general al IER. Cu o intervenție specială, Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, a susținut o prezentare despre politici în domeniul spațial, făcând referire la perspectivele românești și europene. În cea de-a doua parte a dialogului, au fost invitați să ia cuvântul Ulpia-Elena Botezatu, președinte al subcomitetului Științific și Tehnic (STSC) al Comitetului ONU pentru utilizarea pașnică a spațiului extraatmosferic (COPUOS) și expert în securitatea spațiului, Florin Șerban, director general Terrasigna, Rares-Cristian Bișag, fondator și președinte Romanian Space Initiative – ROSPIN și Mihaela-Adriana Pădureanu, expert al Compartimentului Studii, IER, care a asigurat moderarea evenimentului.

Unele dintre ideile menționate în cadrul dezbaterii:

  • Spațiul cosmic a devenit un domeniu de importanță politică și strategică pentru viitorul european. Legea spațială europeană vine pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai accentuate, a creșterii importanței sateliților, precum și a provocărilor emergente, ca spre exemplu deșeurile spațiale și traficul orbital aglomerat care crește riscul unor coliziuni (efectul Kessler).
  • Anumite state membre ale Uniunii Europene (UE) și-au conturat strategii spațiale, activitatea lor pe acest plan fiind una intensă, cu rezultate remarcabile. Direcția fiecărui stat, nivelul de implicare și standardele erau, însă, diferite. Astfel, legea spațială europeană elimină fragmentările rezultate din legislațiile naționale diferite și creează un set de reguli și norme comune pentru toți operatorii.
  • Implicarea României în acest sector trebuie să crească accelerat. Adoptarea Legii spațiale europene va crea o serie de oportunități pentru țara noastră, precum: dezvoltarea unei legislații naționale în domeniul spațial, conformă legislației europene, stimularea industriei și a cercetării, și oferirea de sprijin guvernamental pentru inovare, prin granturi și parteneriate. În același timp, România trebuie să devină un actor implicat în noua guvernanță spațială și să fie mai bine reprezentată pe plan internațional, în acest domeniu.
  • În a doua jumătate a lunii iunie 2025 așteptăm să fie publicată de către Comisia Europeană o propunere de regulament privind instituirea unei piețe unice a UE pentru spațiu. Propunerea se va baza pe cerințe de siguranță, reziliență și durabilitate.
  • Există însă mai multe provocări legate de forma finală a acestui text legislativ. Acestea pornesc de la competențele legate pe de o parte de piața internă, iar pe de altă parte, de cerințele de mediu.
  • Printre efectele pe care le va avea adoptarea acestui act legislativ al UE privind spațiul, va fi și acela legat de identificarea entităților care vor avea atribuții în privința implementării prevederilor sale.
  • În prezent, aproximativ 50% din activitatea noastră zilnică (bazată pe accesul la infrastructuri critice) implică utilizarea unor tehnologii care depind de activitatea din spațiul cosmic și de tehnologiile asociate.
  • Deoarece ne aflăm într-un context de policriză trebuie să depunem eforturi pentru a depăși impasul legat de utilizarea suboptimă a resurselor, care este o reală problemă în prezent.

Agenda

Sinteza evenimentului

Înregistrarea video

Prezentare – Dumitru Dorin Prunariu

Prezentare – Ulpia Elena Botezatu 

Sari la conținut