Dezbatere: „Perspective şi provocări ale exporturilor româneşti în perioada 2010 – 2014”

16 mai 2013 – Institutul European din România a organizat o dezbatere cu tema Perspective şi provocări ale exporturilor româneşti în perioada 2010 – 2014″.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai Parlamentului României şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Vor participa, de asemenea, reprezentanţi ai beneficiarilor instituţionali, ai mediului academic, de afaceri, diplomatic şi de cercetare de specialitate şi experţi independenţi.Dezbaterea a fost moderată de doamna Gabriela Drăgan, Director general al Institutului European din România şi de domnul Florin Bonciu, prorector, Universitatea Româno-Americană.

Punctul de plecare al discuţiilor l-a reprezintă rezultatul cercetărilor întreprinse în cadrul studiului privind„Perspective şi provocări ale exporturilor româneşti în perioada 2010 – 2014, din punct de vedere al relaţiilor comerciale bilaterale şi regionale ale UE”. Coordonatorul studiului, domnul Cornel Albu, director adjunct, Institutul de Economie Mondială a susţinut o prezentare amplă pe marginea cercetării desfăşurate.

Sinteza evenimentului

Studiul în variantă electronică poate fi accesat pe pagina web a IER, la adresa http://ier.gov.ro/publication-category/studii-strategie-politici/

Sari la conținut