Conferința IER: „Unitate în diversitate. UE încotro?”

În data de 14 decembrie 2018 a avut loc conferința anuală a Institutului European din România, cu tema „Unitate în diversitate. UE încotro?”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, în marja Președinției României la Consiliul UE, și și-a propus să aducă în atenție teme de interes atât pentru România, cât și pentru UE în ansamblul ei.

La eveniment au participat reprezentanţi oficiali din România, precum şi reputaţi experţi şi analişti specializaţi în domeniul afacerilor europene. Agenda conferinței a fost structurată în două paneluri, respectiv: (1) Unitate în diversitate și (2) UE încotro? Provocările prezentului, scenarii pentru viitor: (a) Cetățeanul european și reforma UE; (b) Extindere vs BREXIT; (c) Revitalizarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării; (d) Pilonul european al drepturilor sociale: reducerea inegalităților și a decalajelor sociale în România; (e) Tranziția către o economie circulară. De la managementul deșeurilor la o economie verde în România; (f) Provocări actuale în domeniul securității cibernetice.

Conform tradiției, dezbaterile au fost urmate de festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenţă IER, aflate în acest an la a IX-a ediție. Premiile au fost înmânate de dna Gabriela Drăgan, Director General al IER, dl Victor Negrescu, Lect.univ.dr SNSPA, fost Ministru delegat pentru Afaceri Europene și Artiom Radu, Delegat de tineret la Uniunea Europeană. În acest an, în centrul atenției au fost tinerii, asociațiile de tineret, școlile și liceele/colegiile care au implementat proiecte prin care au făcut cunoscute și au promovat spiritul și valorile europene în rândul comunităților din care provin sau la nivel regional și național. Laureații acestei ediții au fost: Asociația Studenților la Drept – UAIC Iași, Colegiul Național „Jean Monnet” Ploiești, Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân”, Darius Filip, Alin Gabriel Grămescu, Alin Grigore, Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Liceul Teoretic „Jean Monnet” București, Liceul Teoretic „Ioan Petruș”, Otopeni, județul Ilfov, Vlad Măcelaru și Societatea Studenților Europeniști, Cluj-Napoca.

Conferința s-a încheiat în atmosfera magică a colindelor de Crăciun interpretate de Corul Curcubeu al Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București, dirijor Viviana Ionescu.

Agenda evenimentului

Broșura conferinței

Sinteza conferinței

Prezentări în cadrul evenimentului

Formele divergenței – Prof.dr. Bogdan Murgescu

Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – Costel Ciuchi

Uniunea: probleme mari și răspunsuri posibile – Daniel Dăianu

Studiu SPOS 2018: Tranziția către o economie circulară. De la managementul deșeurilor la o economie verde în România – Mihaela Ștefănescu

Foto eveniment

Sari la conținut