Cea mai recentă sesiune plenară a Parlamentului European – un tur de forță pentru reziliență, securitate și solidaritate

În sesiunea plenară a Parlamentului European, desfășurată în perioada 10-13 februarie 2025, a fost abordată o gamă largă de subiecte ce vizează, printre altele, securitatea internă a UE, mediul de securitate extern, programul de lucru al Comisiei Europene pe anul 2025, economia Uniunii Europene, restricționarea comerțului internațional și efectele acesteia asupra competitivității UE, situația drepturilor omului în zone de conflict sau în țări cu regimuri autoritare, protecția sistemului internațional de justiție, retragerea SUA dintr-o serie de organizații și acorduri.

Astfel, în deschiderea sesiunii plenare, eurodeputații au ținut un moment de reculegere pentru victimele atacului armat de la școala Risbergska din Örebro (Suedia), iar Președintele Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, a subliniat că ura și violența sunt incompatibile cu valorile europene (pacea, democrația și demnitatea vieții umane). Întrucât se împlinesc trei ani de la invazia Ucrainei de către Federația Rusă, Metsola a declarat că Ucraina „este în continuare rezilientă” și se bucură de sprijinul Parlamentului European. Pe ordinea de zi, au avut prioritate dezbaterea privind starea economiei europene, posibilitățile de îmbunătățire a competitivității sale și rolul politicii monetare în acest sens; problema intensificării violențelor comise de grupările de crimă organizată din Suedia; criza umanitară creată de dispariția persoanelor în războaie și conflicte.

Marți, 11 februarie, Comisarul european pentru comerț și securitate economică, Maroš  Šefčovič, și ministrul polonez pentru Uniunea Europeană, Adam Szłapka, au adus în discuție starea actuală a relațiilor comerciale dintre UE și SUA, viabilitatea multilateralismului și posibilele reacții ale Uniunii în cazul în care SUA ar impune tarife prohibitive asupra produselor europene. De asemenea, eurodeputații au evaluat impactul agresiunii militare din Ucraina și al sprijinului UE pentru acest stat în cadrul unei dezbateri cu Marta Kos, Comisarul european pentru extindere, și ministrul Adam Szłapka. Ruslan Stefanchuk, Președintele Radei Supreme a Ucrainei, a ținut un discurs în fața parlamentarilor europeni, subliniind importanța sprijinului UE pentru securitatea Ucrainei, care reprezintă o garanție pentru securitatea Europei. Alte subiecte puse pe agendă au fost reprezentate de viitoarea strategie a UE privind Orientul mijlociu; abordarea provocărilor asociate cu rețelele de socializare și ingerințele străine; restricțiile impuse de SUA la exporturile de cipuri IA către statele europene; escaladarea conflictului și a crizei umanitare în Republica Democratică Congo; protejarea sistemului internațional de justiție și a instituțiilor sale, în special Curtea Penală Internațională și Curtea Internațională de Justiție; lipsa acută de personal medical în statele membre UE; protestele antiguvernamentale din Serbia. Tot pe 11 februarie, eurodeputații au adoptat o serie de recomandări adresate Băncii Centrale Europene (BCE). Astfel, i-au cerut acesteia să evalueze impactul conflictelor globale asupra stabilității prețurilor, să încerce să stopeze inflația și să nu ia o decizie unilaterală privind introducerea monedei euro digitale, ci să țină cont de preocupările cetățenilor europeni în această privință, iar banii cash să fie folosiți în continuare în paralel cu banii digitali. În cadrul Conferinței Președinților Parlamentului European, a fost reafirmat angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina.

Miercuri, 12 februarie, au fost prezentate și discutate programul de lucru al Comisiei Europene pe anul 2025 și o propunere pentru noua foaie de parcurs a competitivității europene. În plus, au fost abordate problema persecuției opoziției în Federația Rusă, la un an după moartea lui Aleksei Navalnîi; retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, din Organizația Mondială a Sănătății, precum și decizia SUA de a suspenda ajutorul umanitar și pentru dezvoltare; sprijinul acordat de UE regiunilor de la frontierele cu Belarus, Ucraina și Federația Rusă; libertatea mass-mediei și asigurarea protecției jurnaliștilor din UE; sănătatea mentală a tinerilor europeni; situația drepturilor omului în Turcia, Nicaragua și Nigeria; colaborarea dintre conservatori și extrema dreaptă și în ce măsură aceasta amenință competitivitatea Uniunii Europene.

Joi, 13 februarie, a fost reexaminat Acordul de liber schimb UE – Mercosur în noul context geopolitic și au fost discutate preocupările legate de efectele acestuia asupra agriculturii europene. A fost evidențiată necesitatea reducerii dependențelor strategice ale UE în ceea ce privește infrastructura de comunicații critice, întrucât se estimează că propriul sistem securizat de comunicații prin satelit al UE va fi operațional de-abia în 2030. În plus, într-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul European a refuzat să recunoască noile autorități de la Tbilisi și a cerut ca Uniunea să impună sancțiuni împotriva oficialităților și liderilor politici georgieni responsabili de declinul democrației în acest stat, subliniind totodată că singura soluție a crizei din Georgia este organizarea de noi alegeri parlamentare. Cu acest prilej, eurodeputații și-au reiterat sprijinul pentru aspirațiile europene ale poporului georgian. De asemenea, parlamentarii europeni au adoptat o serie de rezoluții prin care au condamnat încălcarea drepturilor omului în Turcia, Nicaragua și Nigeria. O altă rezoluție adoptată joi de Parlamentul European condamnă ocupația teritoriilor din estul Republicii Democratice Congo de către rebelii din gruparea M23, sprijiniți de trupe ruandeze, și solicită suspendarea Memorandumului de înțelegere dintre UE și Rwanda privind lanțurile valorice durabile ale materiilor prime, exprimând profunda îngrijorare pentru situația umanitară gravă din RDC.

Dezbaterile și rezoluțiile adoptate în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din perioada 10-13 februarie 2025 relevă că eurodeputații acordă o importanță deosebită rezilienței și securității Uniunii Europene și bunăstării cetățenilor europeni, fără a lăsa în plan secundar valorile fundamentale pe care s-a construit Uniunea și pe care ar dori să le vadă respectate și în alte zone ale lumii.

Mai multe informații despre sesiunea plenară a Parlamentului European puteți afla aici.

Copyright: © Uniunea Europeană 2025 – Sursa: PE

Sari la conținut