Alo, Bruxelles – Pactul european al oceanelor

Steliu Lambru, 16.06.2024

 

Uniunea Europeană (UE) este autoarea unei premiere, fiind cea care privește holistic la oceane și le tratează asemenea unei resurse foarte importante – de viață, de hrană, de venit și de comunicare. Blocul comunitar a conceput un pact prin care oceanele sunt parte inseparabilă a existenței umane și trebuie tratate ca atare.

La Nisa, în Franța, la Conferința ONU privitoare la oceane, liderii blocului comunitar au anunțat crearea Pactului european al Oceanelor. Este primul pact de acest fel din istorie care se ocupă de guvernanța oceanelor. Uniunea Europeană are aproximativ 75.000 de kilometri de coastă și unul din cinci europeni trăiește aici. Oceanul este vital pentru Europa – el îi oferă hrană, energie și conexiune cu lumea.

Prezentă la conferință, Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, a subliniat că oceanul este aliatul Europei în lupta împotriva schimbărilor climatice. Ea a prezentat trei puncte pe care se sprijină pactul: protejarea sănătății oceanului și a resurselor sale, creșterea economică pe care o reprezintă oceanul și crearea unei alianțe globale puternice pentru ocean.

Prezent la rândul său la conferință, Antonio Costa, președintele Consiliului European, a remarcat determinarea Uniunii în a respecta ceea ce înseamnă oceanul azi și în viitor.

„În urmă cu mai puțin de trei luni, Consiliul European a adoptat concluzii foarte ambițioase privind oceanele. Pentru prima dată a fost adoptată o abordare-cheie a ceea ce constituie un atu strategic. Pe scurt, o abordare globală cu scopul protecției, al securității și al durabilității economice. Astăzi, Uniunea Europeană se dovedește a fi la înălțimea angajamentelor sale.

Pactul european pentru oceane va îmbunătăți protecția mediului, ne va consolida competitivitatea în sectoarele economiei albastre, va oferi comunităților de coastă o mai bună sarcină de a-și proteja mijloacele de trai, mijloacele de a acționa și de a spori securitatea și apărarea maritimă a tuturor simultan. Acest lucru arată că, pentru Uniunea Europeană, sănătatea oceanelor nu este doar esențială pentru un viitor durabil, ci și pentru un viitor sigur și competitiv. Acest lucru necesită cu siguranță o abordare și o guvernanță globală și strategică.

În al doilea rând, Uniunea Europeană se arată, de asemenea, la înălțimea angajamentelor sale în ceea ce privește tratatele privind marea liberă. Am jucat un rol decisiv în încheierea lor.”

 

Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.

Foto: Antonio Costa, copyright European Union.

Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.

 

 

 

Sari la conținut