Pe data de 5 iunie 2025, Comisia Europeană a adoptat Pactul european privind oceanele. Acest document, anunțat printre prioritățile Comisiei pentru perioada 2024-2029 urmărește să prezinte măsuri care să protejeze oceanul planetar și care să sprijine o economie albastră durabilă, în vederea menținerii calității vieții în Europa. Publicat cu câteva zile înainte de Conferința ONU privind oceanele, care a avut loc la Nisa, între 7 și 13 iunie 2025, găzduită în comun de Franța și Costa Rica, Pactul privind oceanele a fost prezentat de președinta Comisiei Europene, în cadrul conferinței, pe data de 9 iunie 2025. Cu această ocazie a fost anunțat și un sprijin financiar de 1 miliard de euro pentru susținerea activității științifice care să contribuie la conservarea oceanului planetar.
În acest context, Institutul European din România invită cititorii să parcurgă un material de informare despre acest subiect. Textul este disponibil (în limba engleză) aici.