Institutul European din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, a organizat marți, 26 octombrie 2021, între orele 11:00 – 12:30, dezbaterea cu tema România educată pentru o Europă a viitorului (format online – Zoom).
Dezbaterea face parte din seria evenimentelor dedicate Conferinței privind viitorul Europei. Obiectivul general a fost acela de a sprijini identificarea unor modalități prin care educația să poată contribui la dezvoltarea unui model economic care să răspundă provocărilor viitoare.
Printre elementele discutate în cadrul dezbaterii s-au numărat: principalele mijloace pentru formarea competențelor utile economiei viitorului prin sistemul național de educație și sistemul de formare a adulților, precum și modalitățile de sprijin și rolul cadrelor didactice în facilitarea asimilării acestor competențe, proiectul național România educată în care sistemul de educație acordă un rol central elevului și care demonstrează rolul fundamental al educației în societatea românească, dezvoltarea competențelor digitale, facilitarea tranziției verzi, necesitatea învățării pe tot parcursul vieții.
De asemenea, participanții la dezbatere au subliniat o serie de aspecte care pot contribui la schimbul de idei la nivelul societății în privința rolului educației în conturarea viitorului Europei și, implicit, al României:
- Educația contribuie la pregătirea cetățenilor pentru transformările viitoare ale societății, prin dezvoltarea competențelor specifice. Printre sectoarele unde sunt necesare schimbări majore se numără: tranziția digitală și o economie mai verde.
- Tinerii sunt încurajați să se exprime în privința așteptărilor pe care le au față de viitorul lor.
- Putem să ne gândim la educație ca la o investiție în viitor, dacă înțelegem că cetățenii educați sunt și cei mai bine pregătiți pentru a face față dezinformării și manipulării. Totodată, ei sunt mai creativi, mai înclinați să inoveze și au mai multă inițiativă.
- În completarea acestui aspect, educația este cea care dezvoltă gândirea critică, și, implicit, facilitează civismul, ambele trăsături fiind esențiale pentru buna funcționare a societăților democratice.
- Tinerii români au preocupări asemănătoare cu cele ale celorlalți tineri din Uniunea Europeană în privința rolului educației în societatea viitorului. De aceea, este necesară o coordonare mai bună la nivel european în privința politicilor publice în domeniul educației, acesta fiind în prezent un domeniu în care Uniunea are numai competențe de coordonare.
- Întregul proces educațional trebuie regândit din perspectiva digitalizării.
- Continentul european a început să resimtă decalajele față de alți actori în privința sistemului de educație.
- Pentru atenuarea discrepanțelor majore dintre mediul urban și cel rural, diferențe ce reprezintă mai degrabă o particularitate a României, trebuie să fie folosite fondurile europene.
- Mediul privat trebuie implicat ca partener în relația cu sistemul educațional.
- Sunt necesare măsuri de sprijin pentru ca în România toți copiii/adulții/cetățenii să se poată dezvolta la potențialul lor maxim. De asemenea, dacă educația se va desfășura on-line este nevoie de sprijinirea populației școlare pentru a avea acces la internet și la echipamentele tehnice necesare.
- Curriculumul școlar din sistemul românesc este relativ bine conturat, fiind necesară aplicarea sa.
Prezentare „SELFIE WBL în Romania”_Felicia Săndulescu