22 septembrie 2017 – Institutul European din România, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și InfoCons – Asociație pentru Protecția Consumatorilor, a organizat dezbaterea cu tema „Protecția consumatorilor – element esențial în realizarea unei piețe interne mai aprofundată și mai echitabilă”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai partenerilor sociali, mediului academic și de afaceri, ai ONG-urilor, precum și ai mass-media și a făcut parte din campania de dezbateri publice în vederea pregătirii Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.