Institutul European din România și Fundația Robert Schuman (Paris) au organizat joi, 9 iunie, între orele 10:00 – 12:30 conferința – dezbatere cu tema Apărarea comună europeană în contextul războiului din Ucraina, care a avut loc onsite (cu prezență fizică) la Institutul Francez (Bdul Dacia nr. 77).
Context
Sprijinul opiniei publice față de proiectul european a crescut în contextul pandemiei și al crizei din Ucraina. Uniunea Europeană se confruntă, însă, cu numeroase provocări în ceea ce privește tranziția verde și digitală, securitatea energetică, securitatea alimentară sau cea cibernetică, precum și realizarea obiectivelor europene în materie de apărare comună. Pornind de la realitatea curentă, scopul evenimentului este acela de a facilita un dialog bilateral între experții români și cei francezi cu privire la consecințele multisectoriale ale războiului din Ucraina. Conferința face parte dintr-o serie de activități desfășurate de Fundația Robert Schuman în parteneriat cu centre de cercetare și think tank-uri europene, incluse în programul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.