Conferința anuală IER: Adoptarea monedei Euro în Romania: provocări și perspective

9 decembrie 2015  Institutul European din România a organizat conferinţa anuală cu tema Adoptarea monedei Euro în Romania: provocări și perspective. Evenimentul, organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone în România, a marcat aniversarea a 15 ani de activitate IER și a găzduit, totodată,  cea de-a șasea ediţie a decernării Premiilor de Excelenţă IER.

Au participat reprezentanţi ai Guvernului României, ai ambasadelor statelor membre UE la Bucureşti, precum şi reputaţi experţi, analişti și cercetători în domeniul afacerilor europene, finanțe și economie.

În prima sesiune a conferinţei au fost abordate principalele aspecte cu privire la consolidarea Uniunii Economice și Monetare. Cea de-a doua sesiune a abordat problematica legată de adoptarea monedei unice în România, cu accent pe provocările și perspectivele pentru realizarea acestui obiectiv.

În finalul evenimentului a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenţă IER pentru promovarea spiritului şi valorilor europene, ediţia a VI-a. În acest an, premiile au fost dedicate proiectelor și inițiativelor pentru sprijinirea și promovarea, în România, a sectorului Industrii Culturale și Creative. Premiaţii acestei ediţii au fost: Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (Primăria Cluj–Napoca), Festivalul naţional de teatru tânăr Ideo Ideis (Asociația T.E.T.A.), Teen-Fest (Teatrul Excelsior), Festivalul Creative Est (Asociația Oricum), ALT Festival (Alt Brașov), Romanian Design Week și Diploma (The Institute), Hanul Gabroveni (ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București), Vectorwatch (Andrei Pitiș), Intuitext (Softwin), NOD makerspace, Dizainăr.

Broșura conferinței

Sinteza conferinței

FOTO   |   Înregistrare conferință

Monitorizare de presă

Prezentări din cadrul conferinței:
Daniel Dăianu

Carlos Puente Martin
Aurelian Dochia
Carmen Mărcuș
Florin Bonciu 
Artur Nowak-Far

Sari la conținut