Prevenirea și combaterea corupției, AFTIPA – e-Learning – ÎN DESFĂȘURARE

Data început: 01/09/2023

Data sfârșit: 31/08/2024

Număr participanți: 0 / 600

Preț integral: 0 lei

Preț anticipat: 0 lei

Data limită înscriere: 31/07/2024

Data limită plată anticipată:

Contor participanți 765/600

Sesiunea de curs a fost organizată în cadrul proiectului Inițiativa de formare antifraudă pentru administrația publică - 
AFTIPA (Anti-Fraud Training Initiative for Public Administration), inițiat de către IER și finanțat de către Comisia Europeană, 
prin programul de finanțare antifraudă al Uniunii Europene (EUAF), linia dedicată activităților de formare, conferințelor, 
schimburilor de personal și studiilor (TRAI).

Obiective generale

Acest program este orientat înspre prevenirea și corecția acelor comportamente individuale care intră sub eticheta generică de „corupție” sau care pot sta la baza faptelor de corupție. Această orientare este dată atât de actuala direcție a Strategiei Naționale Anti-corupție, cât și de bunele practici în domeniu.

Spre deosebire de alte cursuri despre prevenirea și combaterea corupției care se ocupă de legislația specifică acestui domeniu, programul de față oferă o înțelegere mult mai profundă a integrității și a mecanismelor ce o pot promova la nivel organizațional și social.

Obiectivele cursului:

  • Înțelegerea corectă a conceptelor și limbajului tehnic privind integritatea în sectorul public, cu accent pe prevenirea incidentelor de integritate.
  • Dezvoltarea abilităților de a naviga prin legislația specifică integrității și în mod special anti-corupției.
  • Dezvoltarea abilităților de a consilia managementul instituției în vederea soluționării unor cazuri concrete (inclusiv pe partea de corecție și cea de prevenție).

Cui se adresează? / Grup-țintă

Programul de formare se adresează acelor persoane care vor şi pot să facă o schimbare [în organizaţiile în care îşi desfăşoară activitatea], care au un interes stabil, de durată privind integritatea – nu doar instituţional sau profesional, ci şi personal. Aceștia pot fi:

– funcţionari sau angajați în instituţii publice din administraţia centrală sau locală;

– consilieri de etică din organizații publice și private;

– personal care se ocupă de controlul intern sau de resurse umane în instituții publice.

În situația în care doriți organizarea unui CURS INDIVIDUALIZAT pentru instituția/organizația dvs., vă rugăm să ne contactați în acest sens la adresa formare[@]ier.gov.ro

Certificare
Programul de formare se va finaliza cu un Certificat de participare eliberat de Institutul European din România.
Eliberarea Certificatului este condiționată de o frecvență de minimum 70% din durata programului de formare.

Înscrierea se face imediat mai jos, la butonul Procedură înscriere.


Agenda

Integritate vs. anticorupție. Clarificări conceptuale, elemente de bază privind comportamentul responsabil în contexte organizaționale

Identificarea riscurilor și vulnerabilităților. Aplicație practică

Harta legilor și politicilor privind anticorupția/integritatea în sectorul public

Corecție și prevenție

Notă: Agenda este orientativă. O parte din teme pot suferi modificări.

Durata

Cursul are alocate un număr de 15 ore de formare și se desfășoară între orele 13.00-16.15. Pentru a absolvi cursul, participanții trebuie să frecventeze cursul în proporție de minimum 80%.


dl Codru VRABIE – activist, trainer și consultant în domeniul bunei guvernări, cu preocupări privind reformele anticorupție în justiție și administrație. Din 1998, Codru lucrează în societatea civilă din România, fiind afiliat, succesiv, cu diverse organizații de la nivel local, național și internațional; din 2006, lucrează și cu organizații similare din Republica Moldova. De-a lungul timpului, Codru a colaborat la redactarea mai multor proiecte de lege, dintre care vreo 20 au fost deja adoptate. În 2007-08, a lucrat în Parlamentul României, la o procedură de consultare a societății civile, pe propunerile de reglementare de la nivel european. În perioada 2007-2012, Codru a fost reprezentantul organizațiilor societății civile în Consiliul Național de Integritate, iar între 2010-2014 a fost membru în consiliul de coordonare al rețelei internaționale FOIAnet–Freedom of Information Advocates Network. În 2013, Codru a fost raportorul pentru România, în cadrul Mecanismului Independent de Raportare pentru OGP–Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă. Din 2010, Codru este implicat în programul de instruire Lideri pentru Justiție, care este replicat și în Republica Moldova, sub denumirea LEAD. Din 2019, Codru activează independent în societatea civilă, unde continuă să promoveze democrația participativă, responsabilitatea și transparența în spațiul public. Alte detalii despre activitatea lui sunt disponibile pe blogul codruvrabie.eu

dl Cristian DUCU – expert in Etică, Conformitate, Anti-corupție și Sustenabilitate în cadrul Centre for Advanced Research in Management and Applied Ehics și președinte al European Ethics & Compliance Association. Din 2007, el lucrează în calitate de consultant extern în Etică & Conformitate cu diverse tipuri de organizații și domenii de activitate. De asemenea, Cristian este președintele a două comisii de etică: una pentru asociația care reprezintă marii jucători din industria de asigurări și reasigurări, UNSAR, iar alta a Asociației Române Registrul de Transparență, care gestionează un instrument de transparentizare a industriei de Public Affairs / Lobby similar cu Registrul de Transparență de la Comisia Europeană.

Este implicat în activități de advocacy privind integritatea în sectorul public și în cel privat, scrie în mod regulat pe teme de etică și, pentru o vreme, a predat cursuri specializate de Etică Aplicată în două universități de stat din capitală. Pentru mai multe detalii, vă invităm să îi vizitați site-ul: www.cristian-ducu.ro.


Cursul este subvenționat printr-un grant de la Uniunea Europeană.


Înscrierea la curs se face în ordinea primirii înscrierilor complete până la completarea grupelor.

Notă: Cursul se organizează la înscrierea a minimum cincisprezece (15) participanți.


Locul desfășurării
Platforma online Zoom. Link-ul și parola de acces vor fi transmise cel târziu în pre-ziua cursului.

Anularea sau reprogramarea unui curs
Un curs poate fi anulat sau reprogramat în una dintre următoarele situații:
– în cazul în care numărul de participanți este mai mic de șapte (7);
– în situații de forță majoră sau caz fortuit, formatorul/formatorii nu își pot îndeplini obligațiile contractuale;
– în cazul în care, în condiții de forță majoră sau caz fortuit, IER nu poate organiza programul de formare profesională.

 


Pentru informații suplimentare cu privire la acest curs sau pentru înscriere, persoana de contact este:
dna Raluca POPESCU

tel. 021-3142696, int. 112
e-mail: formare[@]ier.gov.ro

 

Sari la conținut