În marja organizării conferințelor dinainte de deținerea mandatului de Președinție a Consiliului UE, rețeaua TEPSA are tradiția de a formula recomandări pe care să le prezinte statului membru UE care va avea următorul mandat. Astfel, la Conferința dedicată viitoarei Președinții cehe a Consiliului UE, care va avea loc în perioada 23-24 mai 2022, TEPSA va prezenta o serie de recomandări cheie. Aceste puncte de vedere sunt formulate de experți din rețeaua TEPSA, fără a reprezenta neapărat opiniile TEPSA sau ale institutelor sale membre.
Una dintre contribuțiile incluse în materialul colectiv îi aparține lui Mihai Sebe, Șef al Serviciului Studii Europene, Institutul European din România. Pornind de la întrebarea „Cum afectează actuala criză umanitară reforma unei politici comune a UE în materie de azil?”, autorul prezintă stadiul actual al politicii de migrație și azil și oferă recomandări axate pe statele membre și pe relațiile acestora cu țările din vecinătate.
Materialul colectiv poate fi accesat aici, în limba engleză.