Program de pregătire a funcționarilor publici din administrația centrală implicați în derularea Președinției Romaniei la Consiliul UE – noiembrie-decembrie 2017

Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2017, Institutul European din România (IER) a derulat primul Program dedicat pregătirii funcționarilor implicati in derularea Președinției Romaniei la Consiliul UE din primul semestru al anului 2019.

Modulul de formare organizat de IER a inclus cursuri de limba engleză (nivel mediu si avansati), punându-se accent pe partea de negociere în cadrul grupurilor de lucru, și cursuri din domeniul afacerilor europene, respectiv „Instituțiile UE”, „Sistemul juridic al UE”, „Politicile UE” (economice și externe), „Procesul decizional al UE”.

Programul de formare a implicat a presupus organizarea unui numar de 31 cursuri (11 cursuri engleza si 20 cursuri din domeniul afacerilor europene) adresate unui număr de 251 de persoane din cadrul instituțiilor publice, care vor deține rolul de președinti/vicepreședinti in grupurile de lucru ale Consiliului UE.

In total, numarul de persoane incluse in acest modul si care au primit cel putin o diploma de participare (fie la cursurile de limba engleza, fie la cel putin un curs din domeniul afacerilor europene) a fost de 178 participanți.

Selectia universitatilor participante si a fomatorilor a avut la baza un protocol de colaborare intre IER si Consiliul Național al Rectorilor, formatorii cursurilor dedicate acestui proiect fiind selectați de către acest organism, din mediul academic, pe criterii de experiență în lucrul cu adulții și cunoștințe în domeniul specific cursului.

Pentru acest proiect s-au desfășurat între trei și cinci cursuri în paralel, in spatiile puse la dispozitie de Academia de Studii Economice.

Proiectul s-a desfășurat fără incidente, calitatea cursurilor și a organizării fiind apreciată atât de instituția coordonatoare, cât și de participanții la curs

Sari la conținut