IER – partener al Forumului Economic, Krynica

În perioada 3-5 septembrie 2019 va avea loc la Krynica (Republica Polonă) cea de-a 29-a ediție a Forumului Economic.

Forumul Economic reprezintă un eveniment major în regiune şi o reînnoită platfomă de dezbateri pe o arie vastă de domenii, cum ar fi cel economic, politic, securitate internaţională, societate etc. Ca şi în anii anteriori, Forumul va reuni reprezentanţi ai guvernelor, responsabili pentru elaborarea politicilor publice, politicieni, oameni de afaceri, bancheri şi experţi, din aproape toate statele membre ale UE, dar şi din alte regiuni. În programul Forumului sunt prevăzute sesiuni plenare şi peste 150 de dezbateri şi mese rotunde care vor oferi informaţii actualizate şi imparţiale cu privire la problemele de actualitate în domeniul economic şi politic.

Începând cu anul 2012, Institutul European din România (IER) este partener al Institute for Eastern Studies (Instytut Studiów Wschodnich, ISW), Institutul pentru Studii Estice din Varşovia, principalul organizator al evenimentului, în organizarea unei dezbateri-panel în cadrul Forumului.

Cursa tehnologică: UE în competiție pentru supremația tehnologică globală este tema propusă pentru dezbatere în cadrul ediției din acest an.

În cadrul panelului moderat de doamna prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, Președintele Consiliului de Administrație al IER, vor participa oficiali și experți din state membre ale UE.

Pentru mai multe informații despre Forumul Economic de la Krynica, vă rugăm să accesaţi pagina oficială a evenimentului: http://www.forum-ekonomiczne.pl/?lang=en