Europa valorilor comune – Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene

19 august 2018 – Ministerul Afacerilor Externe, prin Ministrul delegat pentru afaceri europene, și Institutul European din România (IER), în parteneriat cu Primăria orașului Negrești-Oaș, județul Satu-Mare, au organizat un eveniment înscris în seria „Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“, având ca temă „Europa valorilor comune”.

Foto

Înregistrare video
Monitorizarea aparițiilor în presă:


 

Despre consultările cetățenești

Seria de evenimente „Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“ se desfășoară în perioada iulie – septembrie 2018, în diferite localități din principalele regiuni istorice ale României, iar concluziile vor fi prezentate la București, în luna octombrie a acestui an. La nivel european, rezultatele consultărilor cetățenești desfășurate în statele membre vor fi raportate şi discutate la Consiliul European (decembrie 2018), precum şi în perspectiva Summit-ul de la Sibiu (9 mai 2019) privind viitorul Europei.

Concret, organizarea acestei serii de consultări vizează: (1) Generarea de dezbateri publice în vederea identificării principalelor preocupări și așteptări ale cetățenilor români cu privire la viitorul Uniunii şi a percepțiilor acestora cu privire la beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană; (2) Diseminarea în rândul publicului a importanței dezbaterilor pe tema viitorului Uniunii. Evidențierea pârghiilor pe care cetățenii le au pentru a contribui la procesele decizionale la nivel european, inclusiv în conturarea obiectivelor și a mesajelor asumate de România pe durata exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene; (3) Preluarea mesajelor publicului din România cu privire la perspectivele de dezvoltare a Uniunii.

De asemenea, această serie de evenimente reprezintă un prilej de evidențiere a deschiderii instituționale către dialogul cu cetățenii, cu atât mai importantă în contextul procesului de pregătire a mandatului şi temelor de interes ale României pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor, precum și de întărire a sentimentului de apartenență la construcția europeană, respectiv a creșterii gradului de participare la procesele care vor stabili viitorul Europei. Totodată, inițiativa reprezintă o oportunitate pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale României în plan european, urmărind punerea în valoare și consolidarea rolului României în susținerea dezvoltării proiectului european. De asemenea, acțiunile întreprinse în acest cadru vor crește vizibilitatea domeniului afacerilor europene în plan național, în raport cu cetățenii.

Sari la conținut