Luana Pleșea, 24 mai 2018
UE vrea să devină actor principal în domeniul blockchain. Recent, Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie a Parlamentului European a adoptat o rezoluţie prin care să se facă noi paşi în elaborarea unei politici publice care să încurajeze utilizarea tehnologiei blockchain şi în folosul direct al cetăţenilor. Ce înseamnă acest model şi ce impact ar avea el asupra cetăţenilor aflăm de la Luana Pleşea.
Modelul „blockchain” este cel mai bine cunoscut pentru faptul că stă la baza funcţionării monedelor virtuale, precum Bitcoin. Ce presupune acest model explică Veronica Ştefan, expertă în politici digitale, coordonatoare Think Tank-ul Digital Citizens Romania track: „Practic, este vorba de crearea unor registre virtuale descentralizate. Sunt două principii în spatele acestor registre, care au existat şi există. Au existat registrele băncilor, există registrele autorităţilor publice, doar că această tehnologie le-ar face transparente şi ar tăia intermediarii, cum ar fi băncile sau autorităţile locale. Şi vine cu trei beneficii destul de clare, mai mult sau mai puţin teoretice în acest moment, în ideea în care ar fi mai rapide, mai ieftine şi mai sigure”.
Pentru articolul original vă rugăm să accesați site-ul Radio România Internațional.
Foto: Veronica Ştefan (Sursa foto: Digital Citizens Romania/Facebook)