Europa noastră. Importanța păstrării moștenirii culturale a Europei

Monica Chiorpec, 02.04.2018

Titlul de moştenire culturală a Europei este acordat, în fiecare an, mai multor locuri de pe continent care întrunesc condiţia de continuator şi promotor al tradiţiei întregii comunităţi europene. Eticheta de moştenire europeană se diferenţiază de patrimoniul mondial UNESCO prin faptul că readuce la viaţă aceste locuri, descoperindu-le rolul permanent în construcția europeană, dincolo de valoarea lor istorică şi estetică. De asemenea, promovarea siturilor le oferă cetăţenilor europeni accesul facil la acestea. Nu în ultimul rând, aceste elemente de patrimoniul pot fi descoperite anual, fie singure, fie ca parte dintr-o reţea de nouă astfel de obiective.

Conferinţa internaţională pe tema moştenirii culturale de anul acesta a Europei a avut loc recent în Bulgaria. Cele trei workshopuri tematice au inclus subiecte de interes precum competenţele Uniunii Europene în domeniul moştenirii culturale, egalitatea politicilor din domeniul cultural şi transformarea bunelor practici europene într-un model de guvernare care să promoveze incluziunea socială.

Pentru articolul original vă rugăm să accesați: http://rri.ro/ro_ro/importanta_pastrarii_mostenirii_culturale_a_europei-2579278 

Foto: Tibor Navracsics (Sursa foto: © European Union, 2018 / Foto: Lukasz Kobusv)

Sari la conținut