Europa noastră: Comisia Europeană elimină mai multe bariere comerciale

Teofilia Nistor, 9 iulie 2018

Comisia Europeană apără întreprinderile europene împotriva tendințelor protecționiste crescânde. Anul trecut au fost eliminate în totalitate sau parțial 45 de bariere comerciale, dublul numărului celor eliminate în 2016.

Un mare număr de bariere comerciale au fost eliminate, anul trecut, ca răspuns la intensificarea protecționismului pe piețele internaționale, se arată în cel mai recent raport anual pe această temă, publicat de Comisia Europeană. Anul trecut, s-au eliminat de două ori mai multe bariere decât în 2016, în 13 sectoare principale de export şi investişii ale Uniunii Europene, inclusiv aeronave, automobile, ceramică, TIC şi electricitate, utilaje, medicamente, dispozitive medicale, materiale textile, piele, agricultură şi alimente, oţel, hârtie şi servicii.  Numai datorită acestor eliminări, anul trecut, întreprinderile din UE au exportat mărfuri cu o valoare suplimentară de 4,8 miliarde de euro. China a prezentat cea mai mare creștere de noi bariere în 2017, fiind urmată de Rusia, Africa de Sud, India și Turcia.

Articolul original se găsește pe site-ul Radio România Internațional.

foto: Cecilia Malmstrom, sursa foto: © European Union 2018 / Christian Creutz

Sari la conținut