Institutul European din România (IER) va organiza marți, 6 aprilie 2021, între orele 10:00-11:30, un nou eveniment în seria Dialoguri@IER, având ca temă relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, într-un context internațional din ce în ce mai complex și incert.
Invitații noștri la dialog sunt dna Simona Soare, analist senior, Institutul de Studii de Securitate al Uniunii Europene – EUISS (Paris/Franța), și dl Radu Magdin, CEO, Smartlink Communications (România). Moderarea evenimentului va fi asigurată de Bogdan Mureșan, expert în cadrul Serviciului Studii Europene (IER).
Acest dialog urmărește explorarea relației transatlantice, între relansare și reconfigurare. Printre altele, invitații noștri vor aborda aspecte legate de Politica Externă și de Securitate Comună, evoluții recente privind autonomia strategică și impactul lor asupra relației transatlantice (PESCO, Fondul european de apărare etc.), relația cu Rusia și guvernanță multilaterală. De asemenea, vor fi abordate aspecte ce țin de impactul noii administrații a SUA asupra relației transatlantice, elemente de cooperare economică și energetică, precum și combaterea dezinformării și consolidarea rezilienței democratice.
Pentru documentare suplimentară, cei interesați pot accesa opinia Relațiile transatlantice în era pandemiei: între relansare și recalibrare.
Participarea la eveniment este posibilă prin completarea formularului de înscriere, în limita locurilor disponibile pe platforma Zoom, până cel mai târziu la data de 4 aprilie a.c., urmând ca detaliile de conectare la platforma Zoom să fie transmise participanților confirmați.