Dialoguri@IER: #diplomațiaclimatică – noi resurse și proiecte pentru o energie curată

Institutul European din România (IER) organizează marți, 27 septembrie 2022, între orele 10:00 – 11:30, un eveniment în cadrul seriei Dialoguri@IER, având ca temă #diplomațiaclimatică – noi resurse și proiecte pentru o energie curată.

Invitații noștri la dialog sunt prof.univ.dr. Florin Bonciu, Universitatea Româno-Americană, cercetător principal la Institutul de Economie Mondială și membru în Consiliul Științific al IER, Luciana Miu, coordonator al Programului Economia Curată, Energy Policy Group și conf. univ. dr. habil Arpad Todor, Facultatea de Științe Politice/SNSPA, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC).

Moderarea evenimentului va fi asigurată de Ana Maria Anghelescu, expert în cadrul Serviciului Studii Europene (IER).

Evenimentul are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la inițiativele europene în dezvoltarea hidrogenului și renovarea clădirilor, precum și identificarea oportunităților oferite de diplomația climatică pentru a răspunde mai bine nevoilor europene și naționale.

Context

Uniunea Europeană și-a propus o serie de obiective climatice pentru orizontul de timp 2030 și 2050, dintre care decarbonizarea sistemului energetic reprezintă o temă prioritară. În acest sens, a fost lansat planul REPowerEU care stabilește o serie de obiective pentru accelerarea dezvoltării hidrogenului, atât în ceea ce privește investițiile în infrastructură, cât și achiziția în comun a hidrogenului din surse regenerabile. O altă dimensiune pe care se concentrează acțiunile de la nivel european vizează renovarea clădirilor, acestea fiind responsabile pentru o treime din emisiile de gaze cu efect de seră.

În acest context, diplomația climatică a devenit la rândul său o prioritate pentru acțiunea Uniunii Europene, atât ca mijloc prin care obiectivele climatice pot fi promovate în rândul partenerilor, cât și ca instrument pentru schimbul de informații, experiențe și lecții învățate între statele membre. România a lansat în 2021 propria rețea-pilot de diplomație climatică care își propune să promoveze prioritățile și perspectivele naționale cu privire la problemele legate de climă, precum și să sprijine obiectivele agreate la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu. Prin Programul de Guvernare, România și-a asumat continuarea extinderii și consolidării rețelei de misiuni verzi/de diplomație climatică, creată în 2021.

În cadrul dialogului ne propunem să abordăm următoarele aspecte/teme:

  • Cum poate contribui dezvoltarea hidrogenului la atingerea obiectivelor climatice asumate de Uniunea Europeană? Care sunt oportunitățile și provocările din perspectiva României?
  • Care sunt principalele măsuri pe care le urmărește inițiativa „Valul renovării clădirilor” și ce oportunități oferă aceasta pentru România?
  • În ce mod poate contribui rețeaua-pilot de diplomație climatică a României la promovarea și implementarea obiectivelor climatice asumate de Uniunea Europeană?

Participarea la eveniment este posibilă prin completarea formularului de înscriere, în limita locurilor disponibile pe platforma Zoom, până cel mai târziu la data de 26 septembrie a.c., urmând ca detaliile de conectare pentru Zoom să fie transmise participanților confirmați.

Info GDPR evenimente

Sari la conținut