Serviciul Coordonare Traduceri a finalizat Buletinul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului – Hotărâri pronunțate împotriva României în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2023. Lucrarea face referire la toate hotărârile și deciziile de inadmisibilitate și de scoatere de pe rol pronunțate de Curte în perioada respectivă (12 hotărâri și 30 decizii de inadmisibilitate și de scoatere de pe rol), fiind analizate cele mai importante dintre ele. De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a textului, s-a menționat pentru fiecare cauză concluzia Curții, articolul sau articolele încălcate, trimiteri către textul integral în limba franceză sau engleză publicat pe pagina de internet a Curții, precum și către traducerea în limba română, acolo unde este disponibilă, publicată pe pagina de internet a Institutului European din România.