Daniel Onea, 9.12.2021
Comisia Europeană a lansat o cerere de propuneri pentru 2022, în cadrul Corpului european de solidaritate. Astfel, organizații și tineri pot solicita finanțare pentru proiecte de voluntariat și de solidaritate.
Corpul european de solidaritate este un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la activități de solidaritate în diverse domenii, de la ajutorarea persoanelor defavorizate, până la acțiuni în domeniul sănătății și al mediului, în întreaga UE și în afara granițelor sale. Noua cerere de propuneri introduce posibilitatea ca participanții să se implice în operațiuni de ajutor umanitar în întreaga lume, pentru a crea legături de solidaritate între organizațiile și voluntarii din țările UE și oamenii și comunitățile din afara Uniunii. Această nouă componentă a proiectelor internaționale poartă denumirea de „Corpul voluntar european de ajutor umanitar”. Cererea de propuneri contribuie la multiplicarea oportunităților de solidaritate pentru tineri în cursul Anului european al tineretului 2022, spune Sonya Gospodinova, purtătoare de cuvânt la Comisia Europeană.
Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.
Foto: Sonya Gospodinova (foto: ©European Union, 2019-Source: EC – Audiovisual Service / Photographer: Dati Bendo)
Acest articol este preluat pe site-ul IER în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.