Robina Cornaciu, 20.03.2024
Parlamentul European solicită introducerea de noi reguli de transparență pentru organizațiile neguvernamentale (ONG) din Uniunea Europeană.
Astfel, Parlamentul European solicită introducerea de noi reguli de transparență pentru organizațiile neguvernamentale din Uniunea Europeană, Acestea sunt necesare pentru a combate eficient fraudele, inclusiv cu fonduri europene, pe care le desfășoară unele ONG-uri netransparente din Europa.
Așadar, în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat recent că:
„ONG-urile sunt o parte esențială a societății noastre. Ele sunt vocea celor care au nevoie de ajutor, ele influențează opinia publică, atrag atenția asupra lucrurilor importante, luptă pentru democrație, pentru statul de drept, luptă pentru drepturile omului.
Fac asta în interiorul UE, dar și în afara UE. Sunt o parte esențială a societății noastre, vorbim cu ele, le ascultăm. Gestionează bugete, influențează decizii, dar și opinia publică. De aceea, la fel cum sunt reguli pentru orice organizație guvernamentală, pentru noi, funcționarii publici, este normal să existe reglementări și pentru organizațiile nonguvernamentale.
Și observăm, de asemenea, că rolul esențial pe care îl au într-o societate de îndeplinit majoritatea ONG-urilor, îl îndeplinesc cu bună credință.
Dar, am văzut, de asemenea, acțiuni nelegitime ale ONG-urilor. Acestea nu sunt o regulă, sunt o excepție, dar ele există. Și nu putem nega acest lucru și nu ar trebui să îl negăm. Tocmai, de aceea, raportul propus de Markus Pieper ne ajută să creăm reguli care ar trebui să identifice orice nelegiuiri din partea ONG-urilor și acest lucru ne ajută pe noi, ca factori de decizie, dar ajută la păstrarea unei credibilități ridicate în cazul ONG-urilor, multe dintre acestea respectând regulile.
De aceea solicitarea principală a raportului este de a asigura transparență, în special din partea ONG-urilor care primesc bani de la bugetul UE. Ar trebui să știm cine este în spatele lor, cine îi finanțează, cine le influențează deciziile. Oamenii din Europa au dreptul de a ști acest lucru, și aceasta ajută, de asemenea, la restabilirea credibilității ONG-urilor.”
Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.
Foto: Europarlamentarul Siegfried Mureșan (© European Union, 2022, EP / Mathieu CUGNOT).
Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.