Alo, Bruxelles – Inițiativa cetățenească „Europa fără produse din blană” a UE

Clara Iancu, 16.11.2023

 

Pentru a proteja animalele din Uniunea Europeană, peste 1,5 milioane de cetățeni europeni și-au exprimat susținerea pentru inițiativa „Europa fără produse din blană”. Aceasta evidențiază situaţia animalelor din fermele de blană din Uniunea Europeană care trăiesc în condiții de izolare intensă. Propunerea, votată de peste 1 milion şi jumătate de cetăţeni europeni, solicită Uniunii Europene interzicerea fermelor de blană şi a produselor din blană de fermă de pe piața europeană. Astfel, Comisia Europeană a luat act de cererile exprimate de cetăţenii europeni prin intermediul acestei acțiuni, subliniind încă o dată importanţa care trebuie acordată bunăstării animalelor din Uniunea Europeană.

Punctul de vedere al Comisiei Europene a fost prezentat de Iliana Ivanova, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret:

„Prin această inițiativă, cetățenii solicită Uniunii Europene să interzică deținerea și uciderea animalelor pentru producția de blănuri și introducerea blănurilor de animale de crescătorie pe piața Uniunii. Comisia acordă o importanță deosebită ideilor transmise prin inițiativele cetățenilor europeni și vă asigur că vom examina aceste solicitări cu cea mai mare atenție. Până în prezent, cel puțin 16 state membre au interzis deja creșterea animalelor pentru blană, fie în general, fie pentru anumite specii. Bunăstarea animalelor este și va rămâne o prioritate pentru Comisie. Un exemplu recent în acest sens este adoptarea, la începutul anului 2023, a unor noi reguli care reglementează transportul de animale pe mare.

De asemenea, promovăm sănătatea animalelor prin Platforma Uniunii Europene pentru bunăstarea animalelor sau a Centrelor de referință ale Uniunii Europene pentru bunăstarea animalelor, ale căror atribuții au fost extinse. Efectuăm audituri și controale regulate pentru a pune în aplicare legislația privind animalele.

În plus, Comisia va prezenta, până la sfârșitul acestui an, o propunere de revizuire a normelor Uniunii Europene privind protecția animalelor în timpul transportului. Comisia ia foarte în serios toate inițiativele cetățenilor europeni. Pentru ca noi să ne pregătim răspunsul, va fi important să evaluăm cu atenție toate aspectele solicitărilor inițiativei, pe baza unor dovezi științifice solide și a unei evaluări a aspectelor economice, sociale, de mediu și juridice.”

Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.

Foto: Iliana Ivanova, Comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret (Copyright European Union, 2023, Source: EC – Audiovisual Service / Photographer: Christophe Licoppe)

Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.

Sari la conținut