Robina Cornaciu, 12.03.2024
Statutul de protecție a lupilor ar trebui să fie redus de la „strict protejat” la doar „protejat”, după propunerea Comisiei Europene.
Comisia Europeană a anunțat în repetate rânduri că dorește să scadă nivelul de protecție de care beneficiază lupii în UE, considerând că numărul lor prea mare reprezintă de acum un pericol, în special pentru vite. În virtutea Directivei europene privind habitatele, din 1992, majoritatea populațiilor de lupi din Europa beneficiază de o „protecție strictă”, cu posibilitatea unor derogări.
Comisia propune, astfel, trecerea la statutul de protecție simplă, mai suplu, și care permite eliminarea mai ușoară a lupilor, precum și a urșilor, acolo unde numărul lor este considerat a fi prea mare în anumite regiuni. Această propunere, solicitată de crescătorii de animale din mai multe țări, trebuie încă să fie aprobată de statele membre din UE.
Așadar, în cadrul Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, europarlamentarul Daniel Buda a declarat că distrugerile generate de marile prădătoare lupi și urși trebuie să rămână în atenția Comisiei Europene:
„Legat de lupi, sigur, este un lucru foarte bun că am reușit până la urmă să punem pe masa Comisiei Europene această problemă, însă în același timp, nu trebuie să lăsăm subiectul, mai departe, de sub control.
Și vis-a-vis de ceea ce înseamnă prezența urșilor în diverse alte state membre ale Uniunii Europene – nu mă refer doar la România, unde avem astăzi cartografiate aproximativ 8700 de exemplare din cele 16.500 care există la nivelul Uniunii Europene și care pun serioase probleme fermierilor. De aceea, trebuie ca mai departe să facem presiune pe Comisia Europeană să aibă aceeași abordare și față de urs, în așa fel încât și el să poată să fie menținut într-un echilibru cinegetic, care să nu pună probleme fermierilor.”
Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.
Foto: Daniel Buda (sursa foto: Copyright: © European Union 2022 – EP / Fred MARVAUX)
Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.