Alo, Bruxelles – Ambalajele și deșeurile de ambalaje

Clara Iancu, 08.02.2024

Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a fost unul dintre cele mai aprinse subiecte dezbătute în legislația europeană în 2023.

În Parlamentul European au fost votate amendamentele referitoare la propunerea de regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Acesta stabilește norme pe parcursul întregului ciclu de viață al ambalajelor, contribuind, astfel, la funcționarea eficientă a pieței interne. Produsele au nevoie de ambalaje corespunzătoare pentru a fi protejate și ușor de transportat de unde sunt fabricate până la locul în care sunt utilizate sau consumate.

Care sunt prevederile cele mai importante ale regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje aflăm de la Virginijus Sinkevičiu, Comisar european pentru mediu, oceane și pescuit:

„Măsurile pe care le propunem vor aduce economii de costuri pentru consumatori, precum și beneficii pentru mediu. Comisia a colaborat îndeaproape cu toți cei implicați. Unii dintre ei au solicitat o flexibilitate suplimentară, în special în ceea ce privește obiectivele de reutilizare, sistemele obligatorii de depunere și returnare și prevenirea generală a deșeurilor.

Cu toate acestea, armonizarea regulilor de ambalare în Europa reprezintă un obiectiv fundamental al acestei inițiative, reducând birocrația, costurile de conformitate și barierele de pe piață, valorificând pe deplin piața unică a Uniunii Europene. Propunerea noastră vizează obținerea de câștiguri de eficiență în sectorul de reciclare.

Volumul absolut al deșeurilor de ambalaje destinate reciclării, cu siguranță, va trebui să crească, dar tendințele arată clar că reciclarea nu este suficientă. Pierderile sunt inevitabile la fiecare etapă a schimbării în domeniul reciclării, iar materialele primare sunt în mod constant necesare pentru a completa ceea ce provine din deșeurile reciclate. Trebuie să facem mai mult pentru a reduce degenerarea deșeurilor de ambalaje, pentru a înlocui ambalajele de unică folosință cu soluții durabile și pentru implementarea sistemelor de reutilizare.”

Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.

Foto: Virginijus Sinkevičius, Comisar european pentru mediu, oceane și pescuit (Copyright ©European Union, 2022, EC – Audiovisual Service, Photographer: Lukasz Kobus)

Acest articol este preluat pe site-ul Institutului European din România în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.

Sari la conținut