Daniel Onea, 30.03.2021
Pentru a respecta măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului, Comisia Euroeană a adoptat o propunere legislativă de stabilire a unui cadru comun pentru o adeverință electronică verde. Nu va exista nicio discriminare între persoanele vaccinate și cele nevaccinate și se va elimina pericolul documentelor frauduloase sau falsificate, întâlnite în prezent la granițele dintre statele Uniunii Europene.
Comisia Europeană a propus crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul Uniunii Europene, în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga Uniune Europeană și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.
Articolul original poate fi citit pe site-ul Radio România Internațional.
Foto: Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (sursa foto: © European Union, 2017 Source EC-Audiovisual Service / Photo: Etienne Ansotte)
Acest articol este preluat pe site-ul IER în baza parteneriatului încheiat între Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio România Internațional și Institutul European din România în cadrul proiectului editorial EuranetPlus.